“Supply chain management” – în spatele acestui termen de specialitate din vocabularul experților în logistică se află un factor important al succesului nostru și al serviciilor noastre. Prin acest proces se urmărește controlul întregului lanț de furnizori – de la producători până la fiecare magazin. Acest proces complex este condus de specialiștii noștri și prin el ne asigurăm că moda actuală ajunge punctual în magazinele din cele 31 țări europene și SUA.
Pantofii și celelalte articole confecționate în țările producătoare ajung în Europa pe vas. De acolo sunt transportate cu trenul ori cu ajutorul camioanelor către centre de distribuție a mărfii, în Bootrop, Feuchtwagen, Soltau și Wolfen, precum și în centre de logistică din Olanda, Elveția, Slovacia și mai departe către Marea Britanie și Polonia. Flota de distribuție Deichmann se ocupă cu împărțirea pantofilor către fiecare filială în parte.
Centrele de distribuție asigură că ultima modă ajunge la timp în magazine și că dorințele clienților pot fi îndeplinite foarte repede.
În ultimii ani am mărit și modernizat toate locurile de depozitare și am investit totodată în tehnologii cu consum redus de energie: instalații solare și pompe de căldură bazate pe resurse geotermale.